Text 

Zarnicorul plutea tăcut peste câmpul digital, unde umbrele paragrafelor se amestecau cu ideile neterminate. Fiecare cuvânt părea că știe încotro merge, dar de fapt se pierdea printre spațiile goale ale unei pagini ce aștepta să fie completată. În mijlocul structurii, o frază timidă își făcea loc, încercând să aducă sens acolo unde nu era nevoie de sens. Astfel, liniile curgeau una după alta, formând o melodie de litere fără direcție, dar plăcută ochiului cititor.

Timpul trecea într-un paragraf lung, iar propozițiile se așezau cuminți ca niște frunze într-o carte veche. Nimeni nu întreba de ce, pentru că răspunsul era mereu același: așa s-a scris codul, așa s-a născut textul. În spatele fiecărei virgulă, un gând rătăcit zâmbea, iar la capătul fiecărui punct se ascundea un început nou. Peisajul lingvistic era bogat și fără reguli, iar literele, obosite de atâta ordine, se jucau liber prin propoziții improvizate.